Suciu de Sus: Prins de politisti in timp ce transporta cu autoturismul 5.000 pachete cu tigari de contrabanda

Azi-noapte, in jurul orei 00.50, politistii care desfasurau activitati de patrulare si supraveghere pe raza Sectiei 7 Politie Rurala Suciu de Sus, au surprins in flagrant un cetatean din Ucraina, care transporta cu un autoturism aproape 5.000 pachete cu tigari de contrabanda.

Autoturismul cu care acesta se deplasa a fost oprit pentru verificari pe D.J.109F, pe raza localitatii Lapus. In momentul in care politistii au vrut sa controleze autoturismul, soferul a demarat in tromba, spre Rogoz si mai departe spre Suciu de Sus, iar politistii au procedat la urmarirea lui.

In localitatea Suciu de Sus, din cauza vitezei cu care rula, de peste 100 km/h, tanarul de la volan a pierdut controlul directiei de mers intr-un viraj, autoturismul a parasit partea carosabila si a ajuns in santul din partea stanga. Soferul a reusit sa fuga, insa in autoturism se mai afla o persoana, care a fost imobilizata si condusa la sediul politiei pentru audieri. Este vorba de un tanar de 28 de ani, din Sighetu Marmatiei, conform IPJ Maramures.

In autoturism au fost gasite aproape 5 000 pachete cu tigari de provenienta ucraineana (99.580 tigarete). Intreaga cantitate de tigari, precum si documente si bunuri au fost ridicate in vederea continuarii cercetarilor. Autoturismul a fost indisponibilizat. Se cunoaste si identitatea conducatorului auto, care este un tanar de 27 de ani, din Ucraina.

Cazul a fost preluat de politistii Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice, care au intocmit dosar penal sub aspectul comiterii infractiunii de contrabanda si continua cercetarile in vederea identificarii tuturor participantilor la activitatea infractionala si pentru tragerea la raspundere a acestora.

 ZiarMM

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1