SUMAL-UL DĂ ROADE – Maramureșenii sunt cu ochii pe transporturile de lemn

Maramureșenii sunt cu ochii pe transporturile de lemn de pe drumurile din Maramureș. Datele Direcției Silvice Maramureș arată că ilegalitățile în domeniul silvic au scăzut extrem de mult, iar tocmai fiindcă lemnul de pe piață este extrem de atent monitorizat a făcut ca să avem o creștere a prețului pentru lemn.
„În ceea ce privește activitatea de pază a fondului forestier, aici cifrele vorbesc de la sine. Numărul de infracțiuni silvice a crescut cu 41 comparativ cu anul 2020, iar volumul cuantificat prin aceste procese verbale de infracțiuni silvice a crescut cu 1%, respectiv de la 769 mc în anul 2020 la 777 mc în 2021. Numărul de contravenții silvice și volumul cuantificat prin acestea a scăzut considerabil. De la 49 de contravenții cu un volum de 85 mc în 2020, în 2021 am ajuns la 5 contravenții cu un volum de 5 mc. Volumul tăiat ilegal a scăzut cu 30%, de la 2596 mc în 2020 la 1528 mc în anul trecut.
Au fost peste 1500 de controale în total. Au fost 1581 acțiuni în ceea ce privește transportul materialului lemnos. Acest SUMAL 2.0 face ca infracționalitatea și partea de contravenții silvice să fie în scădere. Maramureșenii folosesc din plin SUMAL-ul. Și prețul lemnului a crescut tocmai datorită trasabilității lemnului. Fiind lemn mai verificat pe piață automat prețul a crescut”, spune Mihai Leșan, purtătorul de cuvânt al Direcției Silvice Maramureș.
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, subliniază că SUMAL 2.0 este cel mai avansat și eficient sistem de urmărire a lemnului din Europa, acest lucru fiind dovedit și de raportul anual privind funcționarea sistemului. Raportul a fost prezentat recent împreună cu ministrul afacerilor interne, Lucian Bode . Cifrele arată că, în comparație cu 2020, anul trecut am redus la jumătate exploatarea forestieră ilegală.
„În 2021 au fost 234.505 acțiuni de control în domeniul silvic, au scăzut cu 50 % contravențiile silvice identificate în 2021 față de 2020, s-au dublat infracțiunile silvice care au vizat tăierea fără drept de arbori, s-au aplicat amenzi în valoare de peste 15 milioane lei, peste 7.500 de dosare penale soluționate, faţă de 4.400 în anul 2020, peste 11.700dosarelor penale înregistrate, față de 8.300 în anul 2020, s-a confiscat un volum de cca. 27.000 mc de lemn, respectiv aproximativ 300 de transporturi ilegale identificate cu ajutorul cetățenilor prin aplicația mobila Inspectorul Pădurilor și portalul web cu același nume”, arată Tanczos Barna. Tot el a anunțat că transporturile de lemn pe timpul nopții vor fi interzise.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu