SUNT BANI DISPONIBILI- Comunele și orașele din Maramureș pot trece la iluminat stradal ecologic

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Începând cu data de 21 octombrie, potrivit anunțului făcut de către autoritățile de mediu, comunele, orașele și municipiile din România se pot înscrie în Programul Iluminat Public Ecologic pe site-ul AFM. Astfel îmbunătăţirea sistemului de iluminat public stradal se face prin folosirea unor tehnologii mai eficiente, care să reducă semnificativ consumul de energie şi, implicit, factura publică.

„Începând cu data de 25 octombrie 2021, ora 10, solicitanții vor depune cererile de finanțare, împreună cu documentația aferentă, în aplicația informatică prin intermediul conturilor de utilizator create. Bugetul alocat sesiunii de finanțare este de 500 de milioane de lei. Trecerea de la iluminatul clasic, poluator, la cel ecologic, este un mare plus al acestui program și totodată, un mare câștig pentru unitățile administrativ-teritoriale. Acest program, alături de celelalte programe pe care le derulăm prin Administrația Fondului pentru Mediu, își propun să reducă această presiune permanentă pe care consumul de energie o exercită asupra mediului înconjurător. Sunt convins de interesul și deschiderea autorităților publice locale pentru atragerea de investiții în infrastructura de mediu”, spune Tanczos Barna, ministrul Mediului.

Acesta a mai precizat că finanțarea se acordă în procent de până la 100% din cheltuielile eligibile ale unui obiectiv de investiție și în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanți, respectiv pentru comune cu o populație de până la 5.000 de locuitori — maximum 1.000.000 lei, pentru comune cu o populație de peste 5.001 de locuitori — maximum 2.000.000 lei, pentru orașe — maximum 3.000.000 lei, pentru municipii de rang I — maximum 6.000.000 lei, respectiv pentru municipii de rang II — maximum 5.000.000 lei.

FOTO Tanczos Barna/facebook

Dragoș HOJDA

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2