SUNT VIZAȚI ȘOFERII – Noi competențe pentru polițiștii locali

Polițiștii locali vor avea competența de a solicita datele de identificare ale conducătorilor autovehiculelor oprite/staționate/parcate neregulamentar. Asta se cere printr-o propunere legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Conform proiectului, sancțiunile pentru necomunicarea datelor de identificare ale conducătorilor autovehiculelor vor fi mai mari decat cele pentru oprirea/staționarea/parcarea. Odată aplicate aceste prevederi, inițiatorii legii sunt de părere că se va reduce numărul de încălcări ale normelor legale privind oprirea/staționarea/parcarea.

„La solicitarea poliţiei rutiere sau a poliţiei locale, proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul este obligatsă comunice acesteia, în termenul indicat în cuprinsul solicitării, datele de identificare ale persoanei căreia i-a
încredinţat vehiculul pentru a-1 conduce pe drumurile publice. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier, de către poliţistul rutier sau local, în cazul contravenţiei prevăzute la art 102 alin (1) pct. 14, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către poliţiştii de frontieră”, se precizează în proiectul de lege înregistrat recent la Senat.
Asta înseamnă pentru șoferii care nu se conformează o amendă care pleacă de la 1305 lei și poate ajunge pană la 2.900 de lei.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu