ȘURDEȘTI – Copil de șase ani implicat într-un accident rutier

Accident de circulație produs pe DJ 184, pe raza localității Șurdești. Despre incident au fost sesizați polițiștii din Baia Sprie, care, la fața locului, au constatat că un bărbat de 59 de ani din Săcel, aflat la volanul unui autoturism, care circula din direcția Cavnic către Baia Sprie, în afara localității Șurdești a intrat în coliziune cu un alt vehicul, care circula în aceeași direcție, condus de un bărbat de 47 de ani din Vișeu de Sus. Ambele autoturisme au părăsit partea carosabilă spre dreapta.

„În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a ambilor conducători auto, a unei pasagere de 42 de ani și a unui minor de 6 ani, care au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero în ambele cazuri”, a anunțat IPJ Maramureș.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu