Taekwon-do: Început bun de an pentru Clubul Sportiv Dragonul Baia Mare (VIDEO)

Primele luni din 2023 s-au dovedit a fi prolifice pentru Clubul Sportiv Dragonul Baia Mare.

”Anul 2023 a început cu un stagiu de pregătire pentru antrenori și instructori la Hațeg. După aceea în Baia Mare a avut loc Stagiul Național de Taekwon-do, în 3-5 martie. A fost un stagiu frumos, au participat peste 300 de persoane. Cei mai mulți au fost din Baia Mare, de la Dragonul Baia Mare, dar au fost și din județele limitrofe.

După o săptămână am participat la Campionatul Național de Taekwon-do pentru Juniori și Seniori, care a fost de mare anvergură, peste 300 de sportivi. În urma acestei competiții s-a format lotul național de Taekwon-do, în care am avem și noi patru componenți”, a declarat Dan Goron, președinte Asociația Clubul Sportiv Dragonul Baia Mare.

A urmat apoi Cupa Retezat, de la care Dragonul Baia Mare s-a întors cu 29 de medalii. În Baia Mare urmează pregătirea lotului național de juniori și sportivi.

Detalii în video.

ZiarMM

Video: Călin OȘAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu