112 – Maramureșean depistat cu 15 pliculețe de substanțe interzise în Vișeu de Sus

În acest început de an, un echipaj mobil din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus, în cooperare cu reprezentanții Poliției Vișeu de Sus, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a oprit pentru control pe DN 18, în Vișeu de Sus un autoturism înmatriculat în România, condus de un maramureșean în vârstă de 45 de ani.

„În urma verificărilor efectuate asupra autoturismului, în portiera stânga față au fost descoperite 15 pliculețe în care se afla un praf de culoare albă, posibil metamfetamină. Persoana în cauză a declarat că a împrumutat mașina de la un prieten și că nu știa de pliculețele din portieră.

În continuare, șoferul maramureșean a fost testat cu aparatul Drug Test, rezultatul fiind pozitiv pentru metamfetamină. Drept urmare, cele 15 pliculețe cu praf alb susceptibil a fi substanță interzisă, au fost ridicate în vederea expertizării şi continuării cercetărilor.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de cultivare, producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare, cumpărare sau deținere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept, precum și pentru conducerea unui vehicul sub infuența unor substanțe.

Substanța a fost ambalată, sigilată și transmisă către Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureș în vederea continuării cercetărilor, existând suspiciunea săvârşirii unor fapte penale incriminate de Legea 143/2000”, precizează Poliția de Frontieră Romană.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu