8 martie cu amenzi pentru mai mulți comercianți de flori din Baia Mare

Miercuri, 8 martie, polițiștii de investigare a criminalității economice au organizat și executat o acțiune pentru prevenirea și combaterea activităților comerciale ilegale specifice sezonului săvârșite de agenți economici sau persoane fizice, în complexe comerciale, magazine, piețe, târguri și oboare, precum și zona adiacentă acestora, în municipiul Baia Mare.

Astfel, au fost verificate 24 de societăți comerciale și șase persoane fizice, care desfășoară activități în domeniul comerțului cu flori, potrivit IPJ.

Polițiștii au aplicat șase sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 16.000 de lei, conform prevederilor O.U.G. 28 din 1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Ca măsură complementară, a fost dispusă suspendarea activității a unui operator economic pentru 30 de zile, pentru lipsa casei de marcat fiscale.

ZiarMM

Foto arhivă

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu