Accident rutier Buciumi provocat de un șofer aflat sub influența alcoolului

Marți, 18 aprilie, polițiștii din Șomcuta Mare au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că în localitatea Buciumi a avut loc un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.

La fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 29 de ani din Buciumi, aflat la volanul unui autoturism, având inspecția tehnică periodică și asigurarea de răspundere civilă auto expirate, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu stâlpul porții unui imobil.

Ulterior producerii evenimentului, acesta a părăsit locul producerii evenimentului, deplasându-se la domiciliu, unde a solicitat prezența unui echipaj de ambulanță.

Bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean Baia Mare în vederea efectuării unor investigații medicale, unde a fost testat de către polițiști cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei din sânge.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu