Agent de politie din Recea, prins baut la volan de politistii baimareni – Acesta s-a razbunat, urmarind masina Politiei

In noaptea de 5 spre 6 iulie 2010, mai multi taximetristi au fost martori la un incident care inca nu a aparut pe buletinele de presa ale Inspectoratului Judetean de Politie Maramures. Din informatiile noastre, M. Barbus, agent de politie in Recea, ar fi urcat la volan sub influenta bauturilor alcoolice si, fiind somat sa opreasca de catre o patrula de la circulatie, acesta  a apasat pe acceleratie si a inceput o urmarire ca in filme.

Intr-un final politistul baut a fost oprit undeva in zona Salii Sporturilor, din Baia Mare, insa, in loc sa prezinte actele, acesta a inceput sa ii injure pe agentii de circulatie. Dupa ce a fost totusi identificat i s-a adus la cunostinta ca i se va suspenda permisul din evidente, moment in care furia politistului baut din Recea a atins cote maxime. A urcat la volanul masiniii si a inceput sa ii urmareasca pe cei de la circulatie.
Prin oras umbla zvonul ca tatal agentului din Recea, M. Barbus, ar fi consatean cu noul sef al IPJ MM, Liviu Ioan Taut.

Initial, purtatorul de cuvant al IPJ Maramures, Voichita Zehan, a sustinut ca la nivelul Inspectoratului nu s-a sesizat acest caz si, momentan, nu poate sa ofere un raspuns care sa confirme sau infirme evenimentul. „Am incercat sa iau legatura cu colegii mei dar momentan nu sunt la birou. I-am sunat si pe mobil dar nu am reusit deocamdata sa dau de ei, sunt probabil pe teren. In momentul in care voi putea da de ei, am sa revin cu un raspuns” a declarat Voichita Zehan.

Ulterior, IPJ Maramures a recunoscut ca acest incident. Purtatorul de cuvant Voichita Zehan a oferit informatii extrem de putine pe care vi le redam textual, momentan acesta fiind singurul punct de vedere al institutiei: „Conducerea Inspectoratului Judetean de Politie Maramures a dispus cercetarea prealabila a agentului de politie. Colegii de la Control Intern vor face aceste cercetari. In functie de rezultat, vor fi dispuse masurile care se impun”.

Ciudat este faptul ca in buletinele de presa din ultimele doua zile nu a aparut nici un cuvant legat de acest caz. Nu ne ramane decat sa ne intrebam cate astfel de incidente grave sunt tinute sub cheie si departe de opinia publica.

detectivul de presa soc

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu