AJUTOR SOCIAL – Ce trebuie să facă beneficiarii din Maramureș din 1 noiembrie

Luna noiembrie aduce schimbări pentru beneficiarii de ajutor social, respectiv cei de care primesc ajutorul pentru susținerea familiei. De altfel, azi, 25 octombrie, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Maramureș a organizat, cu sprijinul Instituției Prefectului, o reuniune oficială cu toți cei implicați în implementarea aplicării Legii nr. 196/2016 referitoare la venitul minim de incluziune (VMI).

Au fost prezenți reprezentanții unităților administrativ teritoriale din județ (primari și reprezentanți ai serviciului public de asistență socială), în cadrul întâlnirii echipa Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială prezentând materialele de  informare și etapele ce urmează a fi implementate.

„Acest eveniment face parte din planul de comunicare și instruire, destinat sprijinirii primăriilor care au un rol activ în implementarea VMI, activități organizate în fiecare județ în parte de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), în parteneriat cu Banca Mondială (BM). Măsurile adoptate prin aplicarea Legii nr. 196/ 2016 referitoare la venitul minim de incluziune (VMI) sunt parte din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), capitolul 13 ”Reforme sociale”, având scopul de a reduce sărăcia în rândul persoanelor vulnerabile, totodată diminuând sarcinile administrative pentru administrația locală și beneficiari.

VMI reprezintă un beneficiu de asistență socială acordat familiilor şi persoanelor singure aflate în situație de dificultate, în scopul prevenirii și combaterii sărăciei şi riscului de excluziune socială. Odată cu intrarea în vigoare a VMI, acordarea beneficiilor Venitul Minim Garantat (VMG) și Ajutor pentru susținerea familiei (ASF) se suspendă. Drept urmare, toți beneficiarii actuali de VMG și ASF trebuie să se înregistreze în sistem începând cu data de 1 noiembrie și până la 31 decembrie 2023, pentru continuitatea acordării acestui tip de beneficiu de VMI”, arată AJPIS Maramureș.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu