ALCOOLEMIE LA VOLAN – Trei șoferi din județ riscă acum închisoarea din cauza băuturii

Trei bărbați din Maramureș sunt acum cercetați pentru conducerea unui autoturism sub influența alcoolului. În primul caz, un bărbat de 32 de ani din Botiza, care a fost depistat azi-noapte de polițiștii Secției 2 Bogdan Vodă, la volanul unui autoturism, condus pe D.J. 186D, în comuna Șieu. Rezultatul în urma testării cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Apoi, un bărbat de 33 de ani din Rogoz care a condus un tractor agricol, neînmatriculat și fără permis de conducere, ar fi deteriorat gardul unui imobil pe o lungime de 8 metri, iar, în plus,  testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Polițiștii efectuează cercetări pentru comiterea a trei infracțiuni rutiere, respectiv conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. Ieri, 9 iulie, în jurul orei 12.00, la Poliția Orașului Ulmeni s-a prezentat cu un autoturism, un bărbat de 44 de ani din oraș, solicitând eliberarea unei autorizații de reparație, întrucât, în cursul nopții, a fost implicat cu autoturismul într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, respectiv,  și-ar fi provcat avarii la autoturism, în timp ce ar fi efectuat manevra de mers cu spatele, pe strada Dr. Florian Ulmeanu din oraș.
Întrucât acesta ar fi emanat halenă alcoolică, a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, arată IPJ Maramureș.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu