ALEGERI PNL – Florin Cîțu a câștigat șefia partidului, USR nu-l vrea ca premier

Florin Cîțu este noul președinte al PNL. Acesta a câștigat cu aproape 1.000 de voturi mai mult decât Ludovic Orban. A fost o zi lungă azi pentru liberalii din toată țara. Aceștia au avut de își ales președintele pentru următoarea perioadă, fiind doi candidați: Ludovic Orban și Florin Cîțu. Filiala Maramureș a PNL a anunțat cu o zi înainte că este alături de Cîțu la aceste alegeri, ori asta înseamnă că de data aceasta au fost de partea echipei câștigătoare. Rămâne de văzut dacă va avea de câștigat Maramureșul sau doar membrii PNL Maramureș.

Au fost multe declarații astăzi, s-au anunțat candidaturi la președinția României, au fost atacuri personale, însă într-un final votul a fost favorabil lui Cîțu. Chiar dacă a avut bubele lui de pe vremea când era prin America. N-au fost de ajuns ca să scoată din cursa pentru șefia partidului și a câștigat. Premierul a fost votat de 2.878 de delegați PNL, în timp ce Ludovic Orban a primit 1.898 de voturi din partea membrilor partidului prezenți la congresul care a avut loc într-un București aflat în scenariu roșu.

Ionel Bogdan, președinte PNL Maramureș, a declarat: ”Îl felicit pe Florin Cîțu pentru câștigarea președinției Partidului Național Liberal! Am intrat în echipa sa de la început și am convingerea că împreună vom face multe lucruri bune pentru România și pentru români. Astăzi, am ales președintele PNL care poate să modernizeze partidul, care poate să mențină un parteneriat solid cu președintele Klaus Iohannis și care poate să ducă la capăt programul de guvernare pentru care românii ne-au dat votul.”

Pe de altă parte însă, Ludovic Orban demisionează din fruntea Camerei Deputaților, după ce a pierdut alegerile în PNL. Anunțul a fost făcut chiar de către Orban la congresul de la Romexpo. Și totuși criza politica nu s-a terminat odată cu aceste alegeri. USR-Plus a anunțat clar că nu îl vor pe Cîțu premier.

„USR PLUS a luat o decizie în unanimitate: nu putem continua guvernarea cu Florin Cîțu premier. Această decizie nu se va schimba, indiferent câte minciuni încearcă să răspândească „echipa câștigătoare”. Vrem reforme pe bune, nu participarea la guvernare de dragul puterii, acceptând orice fel de condiții”, au transmis cei de la USR pe pagina oficială de facebook.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu