Alexandru Andrieș a (re)venit în Baia Mare. Primul concert după Revoluția din 1989 a fost un succes

Alexandru Andrieș a susținut primul său concert în Baia Mare după Revoluția din 1989. Câteva sute de băimăreni au asistat ieri seară la un recital de excepție au cunoscutului artist, semn că un astfel de gen muzical este apreciat de băimăreni și gustat din plin. Oamenii au ascultat, au fredonat cântecele lui Andrieș, iar la final cei interesați au putut obține autografe de la artist.

„Alexandru Andrieș e blues, jazz, folk. Noi avem o asociație, One Sound, care organizează și alte evenimente. Principal este festivalul de jazz, dar aducem și alt fel de genuri muzicale, anul trecut am avut recital de pian muzică neoclasică. În cadrul festivalului de jazz avem jazz și l-am adus pe Alexandru Andrieș fiindcă e foarte așteptat de băimăreni și ne place și nouă. Am negociat, am discutat, i-am zis povestea și că îl așteptăm în Baia Mare și a acceptat. Eu îl ascult din liceu, deci am crescut cu el și generația noastră și nu a fost în Baia Mare de mai mult de 30 de ani”, a spus Eddy Keller, organizatorul acestui eveniment.

Acesta a mai precizat: „Mai suntem contactați de artiști și organizăm evenimente și în locuri mai mici, nu numai în locuri mari, cum ar fi The Oak sau Podul Viilor. În principiu Asociația One Sound se pregătește de o ediție de trei zile în 2024 a festivalului de jazz și pe asta ne focalizăm anul în curs. Evenimente mai apar probabil pe parcurs, dacă considerăm că artiștii respectiv sunt în valorile noastre. Nu avem confirmări încă, suntem în discuții cu mai mulți artiști, prin vară îi vom anunța. Mie mi-ar place să îl aduc în Baia Mare pe Al Di Meola, dar nu e așa ușor. Artiștii sunt receptivi și sunt foarte surprinși de publicul băimărean, avem o energie bună în sală, avem un public receptiv, deschis și curios. Lumea întreabă cine va veni la festival, deci așteaptă astfel de evenimente. Chiar dacă la început nimeni nu credea în astfel de evenimente, am început încet și acum am ajuns la câteva ediții”.

Alexandru Andrieș cântă cu succes blues, jazz şi folk, fiind de asemenea arhitect, poet şi artist plastic. A debutat solistic în 1974, la Club A, după care a ur­mat în 1979 Festivalul de Jazz & Rock Braşov, unde a cântat cu trupa Basorelief, iar în anul 1984 a debutat discografic cu albumul „Interioare”. Până acum a lansat peste 80 de albume şi a susţinut peste 3000 de concerte.

Alexandru Andrieș a cântat în Baia Mare alături de muzicieni de mare clasă: MARIA IOANA MINTULESCU – voce, BERTI BARBERA – voce, muzicuță și percuții, SORIN ROMANESCU – voce şi chitară, VLADY SĂTEANU – contrabas, sunetul în live fiind asigurat de VICTOR PANFILOV. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia One Sound.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu