AMENDAȚI – Prinși în timp ce apelau la prostituate pentru sex

Polițiștii locali au aplicat în săptămana dinaintea Crăciunului zeci de amenzi celor care au fost prinși că au încălcat legea. Din totalul amenzilor aplicate, șapte au fost la Legea nr.61/1991 în valoare de 3400 lei pentru săvărșirea următoarei fapte: „atragerea de persoane, sub orice formă, săvarșită în localuri, parcuri, pe străzi sau în alte locuri publice în vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea spre a obține foloase materiale, precum și îndemnul sau determinarea, în același scop, a unei persoane la săvarșirea unor astfel de fapte”.

În ultima săptămană, polițiștii locali au dat amenzi și la legile privind COVID-ul. În total au fost constatate un număr de 70 contravenții, valoarea amenzilor aplicate fiind în cuantum de 28520 lei .

Printre altele, au fost constatate 5 contravenții privind încălcarea dispozițiilor prevăzute de Legea nr.55/2020 respectiv art 65 litera h),,nerespectarea de către persoanele fizice a masurilor individuale de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor stabilite conform art.5 alin (2) litera d) și art.65 litera m),,circulația persoanelor ,pietonală sau cu vehicule,în locuri și după caz ,în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă potrivit art.5 alin (3) litera b,)”, din care 3 avertismente scrise și 2 sancțiuni contraventionale în cuantum de 13000 lei.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu