ARHITECTURĂ ȘI DESIGN – Lucrările de atestat ale elevilor Colegiului de Arte, expuse în 25 mai

Lucrările de atestat ale elevilor Colegiului de Arte Baia Mare- secția arhitectură și design, promoția 2022, coordonator prof. arh. Cătălin Anghelescu, vor putea fi admirate începand de săptămana viitoare.  Vernisajul va avea loc miercuri, 25 Mai 2022, ora 17:00, pe esplanada Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș.

„Proiectul “ALEGE ARHITECTURA!” s-a născut în cadrul parteneriatului dintre Filiala Nord Vest a Ordinului Arhitecților din România și Colegiul de Arte din Baia Mare, parteneriat care are ca principal scop susținerea învățământului liceal de arhitectură local și care a demarat la inițiativa regretatei noastre colege, arh. Maria Mulea.
Pe lângă susținerea orelor de proiectare de arhitectură, filiala s-a implicat în acordarea unor premii și diplome anuale la fiecare clasă de arhitectură pe baza unor concursuri de proiecte jurizate la final de an școlar de către arhitecți reputați, membri ai filialei. Pe măsura trecerii anilor, filiala a considerat necesar ca proiectele de atestat ale
elevilor să fie expuse și prezentate în cadrul unor evenimente publice ample, pentru ca absolvenții să înțeleagă și să își asume rolul social al arhitecturii dincolo de porțile școlii. Și în acest an, filiala Nord Vest a Ordinului Arhitectilor din România va decerna ”Premiile arh. Maria Mulea ” celor mai bune lucrări ale elevilor absolvenți”, anunță organizatorii.

„ALEGE ARHITECTURA!” a ajuns la ediția a XI-a. Ca în fiecare an, tema lucrărilor de atestat i-a provocat pe elevi la rezolvarea unei probleme reale din mediul lor înconjurător: „Identitatea locurilor din care ne tragem face parte din construcția noastră personală și, chiar daca nu ne dăm seama sau ne împotrivim, ne influențează acțiunile. Tocmai de aceea, locul în care aceasta identitate este păstrată, îngrijită și promovată este un loc ce ar trebui să constituie un punct de plecare, de reflecție și de interpretare pentru toate acțiunile pe care le întreprindem. În Muzeul Satului, corpul administrativ face notă discordantă, fiind o construcție conjuncturală nevaloroasă și care nu participă nici activ, nici pasiv la spectacolul “Satului de pe deal”. De aceea, lucrările de atestat de anul acesta propun realizarea unui nou imobil care să schimbe total imaginea celui aflat în prezent pe respectivul amplasament”.
Proiectul este finanțat de Ordinul Arhitecților din România din Taxa de timbru de arhitectură.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu