Augustin Buzura a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universitatii de Nord Baia Mare

Prozatorul si eseistul maramuresean Augustin Buzura  a primit astazi titlul de Doctor Honoris Causa din Partea Universitatii de Nord Baia Mare. Evenimentul a fost moderat de Georgeta Cornita, prorectorul Universitatii si deschis prin discursul prof. univ. George Achim.

“Este o onoare sa-l avem astazi alaturi de noi pe marele Augustin Buzura, care a reusit sa ofere literaturii romane opere importante in ciuda faptului ca s-a numarat, in acea epoca, printre cei mai cenzurati scriitori”, a mentionat George Achim, profesor al Universitatii de Nord Baia Mare.

Pentru Augustin Buzura scrisul a constituit intotdeauna un autentic mod de existenta. Avand convingerea ca trebuie sa scrie numai despre lucrurile pe care le-a trait, a debutat cu o povestire dedicata taranilor din Maramures. A cunoscut indeaproape si viata minerilor din nordul tarii, tatal sau fiind miner, apoi topitor la o uzina de plumb din Baia Mare.

Primii ani de scoala i-a facut in satul natal Berinta, apoi in satul vecin, Copalnic-Manastur. A urmat liceul in Baia Mare, apoi Facultatea de Medicina si Farmacie din Cluj. In anul patru de studentie, a descoperit psihiatria, domeniu care l-a fascinat timp indelungat, insa destinul a vrut ca absolventul de medicina sa se dedice definitiv literaturii.

“Preferam sa tin minte detaliile, ajutat fiind de mintea antrenata la facultatea de medicina. Nu puteam aseza totul pe hartie, deoarece stiam ca atunci cand toata familia era plecata de acasa, securistii isi bagau nasul printre foile mele”, a precizat scriitorul Augustin Buzura.

Exegetul Gheorghe Glodeanu, in lucrarea sa Fascinatia fictiunii, ii dedica un capitol autorului Buzura, comparandu-l cu Zola, Dostoievski, Proust sau Joyce.

“A fost tentat sa scrie romane experimentale, fantastice si mai ales psihologice, dar, ca bun ardelean, a trebuit sa isi faca datoria. Abordand rolul marturisirii in roman, declara ca, in romanele sale, marturisirea nu mai este un mod de salvare, ci se transforma intr-o lectie de istorie”, a spus prof. univ. Gheorge Glodeanu.

Discursul de laudatio a fost citit in limba latina de catre prof. univ. Oliviu Felecan. Evenimentul a fost incheiat printr-un scurt concert de colinde, sustinut de studentii sectiei de teologie.

Andreea MURESAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu