Boeing intenţionează să angajeze 10.000 de persoane în 2023

Compania aeronautică americană Boeing intenţionează să angajeze 10.000 de persoane în 2023 pentru unitatea sa de afaceri şi pentru lucrări de inginerie şi producţie, a declarat, pentru EFE, un purtător de cuvânt al companiei, informează AGERPRES.

Compania a angajat anul trecut 15.000 de persoane, ajungând la 156.000 de salariaţi, şi, prin aceste noi angajări vizează stabilizarea operaţiunilor, creşterea producţiei şi investiţii în inovare, a subliniat purtătorul de cuvânt, Connor Greenwood.

„Aceasta ne va ajuta să proiectăm, să construim şi să sprijinim următoarea generaţie de produse aerospaţiale şi de apărare pentru clienţii noştri globali”, a spus el.

Boeing a înregistrat în 2022 al patrulea exerciţiu financiar consecutiv de pierderi, derivate din criza aeronavelor 737 MAX şi ulterioara criză economică determinată de pandemia de Covid-19, o etapă complicată de pe urma căreia începe să se recupereze.

Compania şi-a majorat încasările în 2022 graţie unor comenzi mai mari şi unor noi livrări de avioane şi are prevăzută majorarea producţiei pentru două dintre aparatele sale vedetă, 737 şi 787 Dreamliner, în următorii ani.

Anunţul a venit la o zi după ce Airbus, rivalul său european, care a câştigat teren în această perioadă, a anunţat că are în vedere angajarea a circa 13.000 de persoane la nivel mondial, anul acesta, pentru accelerarea producţiei.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu