BRACONAJ – Ce pedeapsă riști dacă ești prins cu carne de vânat fără acte

Și-n Maramureș avem braconaj, semn că sunt destui cei care preferă carnea de căprior în locul celei de porc sau oaie. Avem zone, cum este Remecioara, Prelucile și nu numai unde de multe ori oamenii vorbesc de focuri de arme pe timpul nopții. Și la Borșa am avut cazuri de braconaj cinegetic aflate în atenția polițiștilor. Însă polițiștii atrag atenția asupra faptului că infracțiunile de braconaj se pedepsesc cu închisoarea.

Conform Legii nr. 407/2006 constituie infracțiune de braconaj și se pedepsește cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, vânătoarea practicată de persoane care nu posedă permis de vânătoare, vânătoarea fără respectarea condițiilor înscrise în autorizația de vânătoare, tentativa de a practica sau practicarea vânătorii fără a fi înscris în autorizația de vânătoare individuală sau colectivă eliberată în condițiile legii de gestionar, pentru fondul cinegetic respectiv, practicarea vânătorii cu lațuri, ogari sau metiși de ogari, emiterea de autorizații de vânătoare prin care se depășesc cotele de recoltă și cifrele de intervenție aprobate pentru fiecare gestionar, vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiții decât cele legale, respectiv vânătoarea în Rezervația Biosferei «Delta Dunării», în parcuri naționale, în rezervații științifice, în zonele cu protecție strictă sau în zonele de protecție integrală din celelalte arii naturale protejate.

Mai sunt pedepsite prin lege vânătoarea în perimetrul intravilan construit sau împrejmuit, vânătoarea păsărilor migrătoare de apă în ariile de protecție specială avifaunistică în care vânătoarea este interzisă și a speciilor care fac obiectul protecției în ariile speciale de conservare cuprinse în fondurile cinegetice, fără respectarea prevederilor referitoare la vânătoare, din planurile de management ale ariilor protejate, urmărirea vânatului rănit pe alt fond cinegetic aparținând altui gestionar, fără acordul acestuia, ori trecerea pe un asemenea fond cu armă de vânătoare neînchisă în toc și în afara căilor de comunicație, vânătoarea pe alt fond cinegetic decât cel pe care vânătorul este autorizat să vâneze, vânarea în afara perioadelor legale de vânătoare la specia respectivă, vânătoarea la lumina farurilor sau a dispozitivelor de iluminare, prin utilizarea lor în timpul deplasarii, precum si prin fixarea vanatului in vederea tragerii prin metoda la panda si vanatoarea prin folosirea unor dispozitive, vanarea mamiferelor si pasarilor cu mijloace neautorizate, utilizarea, indiferent de scop, a substantelor chimice care provoaca intoxicarea, sterilitatea sau moartea exemplarelor de fauna cinegetica, vânarea urșilor la nada sau la barlog, accesul in fondurile cinegetice sau practicarea vanatorii cu capcane neautorizate, pasari de pradă și arcuri, accesul în fondurile cinegetice sau vânătoarea cu arbalete, arme la care percuția cartușului se realizează pe ramă ori cu alte arme decât cele autorizate sau omologate, dupa caz, pentru vanatoare în România și practicarea vânătorii cu arma altfel decât ținută în mană.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu