CĂLARE PE MOTOARE – Băiuțul a devenit capitala motociclismului din Maramureș weekend-ul trecut

Comuna Băiuț este singura comună din Maramureș care a devenit cunoscută în țară și în străinătate datorită evenimentelor moto organizate an de an. Luna august aduce în această comună motocicliști din întreaga țară, dar și din străinătate. În finalul de săptămână trecut am avut o nouă ediție a evenimentului devenit deja tradiție – Rock N Road Weekend. Vremea a ținut cu organizatorii, a fost soare mult, muzică bună, mâncare bună, dar și concerte reușite. Toată lumea s-a simțit bine, semn că motocicliștii sunt oameni iubiți în Băiuț.

Au fost două zile la Capătul Lumii, cum a ajuns Băiuț-ul să fie cunoscut, sute de motoare adunate, concursuri inedite, cum ar fi cele de băut bere, de mers pe motor încet în timp ce pasagerul bea bere, concursuri de tricouri ude, aruncat toporul. Au fost corturi unde s-au putut face tatuaje. Dacă vineri și sâmbătă au fost zile dedicate motoarelor, duminică a fost Ziua Minerului, eveniment care a fost readus la viață deși mineritul nu mai este demult în Maramureș.

Organizarea a fost impecabilă, nu tu mizerie, nu tu scandaluri, incidente, lumea s-a simțit bine și vor reveni cu siguranță și la anul. Totuși, Băiuț-ul trebuie să rezolve cumva problema cazărilor. Nu toți pot dormi în cort, familiile cu copii mici mai ales. Dar important este că numărul locurilor de cazare dă semne de creștere.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu