CARNIVORE MARI – Zece bariere instalate în zona coridoarelor ecologice la Băiuț și Sighet

Populația de carnivore mari din pădurile Maramureșului sunt în atenția celor de la WWF Romania. Aceștia continuă măsurile de îmbunătățire a habitatelor în proiectul „Granițe deschise pentru fauna sălbatică în Carpați” prin instalarea a zece bariere în zona coridoarelor ecologice. Într-un anunț postat pe rețelele de socializare, cei de la WWF Romania spun că aceste bariere sunt amplasate pe raza ocoalelor silvice Strâmbu Băiut și Sighet, rolul acestora fiind acela de a preveni accesul neautorizat în zona fondului forestier din coridoarele ecologice, fiind un mecanism eficient ce poate îmbunătăți favorabilitatea acestor coridoare ecologice. Coridoare ecologice avem în tot județul Maramureș, acestea fiind în fapt rutele de migrație ale speciilor sălbatice. WWF România monitorizează populațiile de urs, lup și râs în acest proiect.

„De asemenea, barierele sunt un instrument bun de luptă împotriva fenomenului de exploatare ilegală a lemnului și pentru prevenirea incendiilor de pădure. Colectarea armonizată a datelor în România, Ucraina, Slovacia și Ungaria va fi combinată cu activități de lobby și acțiuni comune pentru conservarea biodiversității. Proiectul va îmbunătăți conectivitatea în 4 țări și va sprijini gestionarea integrată a habitatului pentru lupi (Canis lupus), urși bruni (Ursus arctos) și râsul eurasiatic (Lynx lynx) prin crearea și implementarea unei metodologii armonizate pentru identificarea și desemnarea coridoarelor ecologice din zona transfrontalieră carpatică Ungaria-Slovacia-România-Ucraina, dezvoltată în mod participativ, identificarea unei rețele de coridoare ecologice cheie de interes transfrontalier în Carpați, în zona țintă de implementare a proiectului (aproximativ 25.000 ha coridoare cheie identificate prin utilizarea metodologiei armonizate dezvoltate), măsuri de conservare a speciilor de carnivore mari și masuri de dezvoltare durabilă a comunităților, dezvoltate cu aportul factorilor interesati sau cresterea funcționalității coridoarelor ecologice, prin îmbunătăţirea calității zonelor de ecoton şi a calității vegetației ierboase din enclavele forestiere”, arată WWF Romania.

Tot prin acest proiect se urmărește îmbunătățirea capacității de administrare și protejare a coridoarelor ecologice prin advocacy, în prezent, în legislația actuală de mediu din România neexistând metodologia necesară pentru identificarea și desemnarea coridorelor ecologice.

„WWF România și partenerii din proiect vor propune recunoașterea oficială a acestor coridoare ecologice și includerea lor sub protecție legală. Ne dorim apoi cresterea nivelului de informare, educare și conștientizare cu privire la importanța protejării coridoarelor ecologice pentru carnivorele mari din Munții Carpați, precum și măsuri de prevenţie a conflictelor om-faună sălbatică”, adaugă WWF Romania.

Tot în cadrul acestui proiect se va realiza o monitorizare sistematică, utilizând camere foto-video, dronă și teste genetice pentru trei specii de carnivore mari – urs, lup, râs, continuându-se activitatea de identificare a coridoarelor ecologice și în Slovacia și Ungaria.

FOTO WWF Romania

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu