În perioada 1925-1967, în spațiile administrate astăzi de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș a funcționat prima instalație de afinare a aurului și argintului din România, ca secție a Direcției Minelor și Uzinelor Statului Baia Mare.
Cartea de Aur a Afinăriei din Baia Mare consemnează impresii ale vizitatorilor din perioada 1934–1951. Documentul manuscris, format in folio, este un caiet cu 49 de file dintre care 85 de pagini scrise, cuprinzând aproximativ 350 de aprecieri și semnături. Textele manuscrise sunt scrise în limbile latină, română, franceză, germană, maghiară, rusă și bulgară și reflectă impresiile celor care au vizitat instalațiile de afinare, după retehnologizarea acestora, din anul 1933 și până în anul 1951, când, probabil, vizitele au fost oprite. Menționăm faptul că, așa cum rezultă din aceste consemnări, nu existau priorități și restricții, vizitatorii făcând parte din cele mai diferite categorii sociale și profesionale, de la reprezentanți ai regalității și înalți demnitari de stat, la simpli preoți, profesori sau elevi. Prin conținut Cartea de Aur are valoare documentară, ea ilustrând istoria evenimențială desfășurată în orașul Baia Mare, într-un segment de timp determinat (1934-1951).
Spre exemplu, în perioada ocupației horthyste sunt consemnate aprecieri în limba maghiară, începând cu 9 septembrie 1940 și terminând cu 16 octombrie 1944 (în 7 septembrie 1940 trupele ungare au intrat în Baia Mare, iar în 17 octombrie 1944, cele sovietice și române). Însemnările făcute în anul 1951 sunt și ultimele din perioada în care instalațiile de afinare au putut fi vizitate. Ce vedeau vizitatorii în spațiile afinăriei? Conform unor informații documentare în sala de electroliză se aflau 10 băi pentru procedeul eletrolitic de obținere a argintului și 5 băi pentru obținerea aurului, cuptoare pentru topirea metalelor, alte instalații și utilaje necesare desfășurării fluxului tehnologic.
În incinta Afinăriei se afla și un laborator de docimazie (determinarea proporției de metale utilizabile conținute în minereuri), o sală pentru cântărirea boabelor de aur brut, precum și un atelier pentru întreținere și reparații. Exista desigur un spațiu special de depozitare, securizat în conformitate cu ultimele standarde ale tehnologiei specifice, din perioada respectivă, spațiu în care erau depozitate lingourile de aur și argint și anume TEZAURUL sau TREZORERIA, unde, evident, accesul publicului vizitator nu era permis.
Printre primii semnatari în Cartea de Aur se numără personalităţi ale vremii din sfera ecleziastică (precum cardinalul Eugène Tisserant, îndrumătorul Sfintei Congregații pentru Bisericile Orientale, dr. Alexandru Nicolescu, Mitropolitul Blajului, dr. Alexandru Rusu, episcopul Eparhiei Greco-Catolice a Maramureşului cu reședința la Baia Mare, Vasile Stan, episcop al Eparhiei Ortodoxe a Maramureşului de la Sighet), civilă (precum dr. Ioan Costinescu, ministrul Sănătăţii şi Ocrotirii Sociale, Constantin Georgescu, secretar general în Ministerul Industriei şi Comerţului, Eugen Dunca, prefectul Clujului) și militară.
Dintre multele impresii consemnate de români sosiți din toate regiunile istorice, în mod evident străbate patriotismul, mândria de a avea asemenea bogății, ceea ce nu este de mirare într-o perioadă istorică frământată.
Text: Lucia Pop, muzeograf
Foto: Viorica Mendre, conservator
Text preluat de pe Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș