CEDO a condamnat Romania in 150 de cazuri de retrocedare a bunurilor nationalizate – Pe rol se afla alte 1.000 de plangeri

Guvernul roman refuza in continuare sa returneze fostilor proprietari bunurile nationalizate sub regimul comunist, iar in acest context peste o mie de plangeri au fost depuse la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO), informeaza cotidianul L’express.

Dupa 1989, Romania nu a luat nicio masura pentru a retroceda aceste bunuri fostilor proprietari. Dimpotriva. In 1995, legea 112 a permis locatarilor sa cumpere de la stat, pentru sume modice, locuintele nationalizate pe care le ocupau”, a declarat Radu Arseni, avocat al unei asociatii care reuneste mai multe mii din cei circa 200.000 de astfel de proprietari.

CEDO a condamnat Romania in peste 150 de cazuri si a apreciat ca legislatia privind restituirea imobilelor nationalizate vandute de stat catre terti este deficitara. Au fost aratate cu degetul practica judiciara incoerenta, intarzierea in solutionarea proceselor si ineficienta sistemelor de indeminzare.

Din 2005, statul ii plateste pe fostii proprietari cedandu-le echivalentul valorii estimate a bunurilor in actiuni la un „fond de proprietate” special, la care Ministerul Finantelor este unul din actionari.

Potrivit Autoritatii nationale pentru restituirea proprietatilor, aproape 68.000 de solicitari de despagubiri sunt inregistrate. Totusi, numai cateva mii de proprietari au intrat in posesia actiunilor care urmeaza a fi cotate in curand la bursa, potrivit unui expert.

”Insa ocupantii imobilelor nu au fost singurii beneficiari ai sistemului, precizeaza el. Legea a permis unor indivizi bine plasati sa obtina bunuri imobiliare pentru sume modice”, a adaugat acesta.

agerpres

Foto: Ciprian DRAGOS

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu