COMISIE DIALOG SOCIAL – Din nou nemulțumiri ale pensionarilor din județ

La finele săptămânii trecute a avut loc ședința Comisiei de Dialog Social Maramure, ședință prezidată de subprefectul județului, Enikö-Erzsébet Krizsanovszki. Pe ordinea de zi au fost abordate trei teme de către membrii Comisiei de Dialog Social Maramureş, reprezentanții Camerei de Comerţ şi Industrie Maramureş, Asociaţiei Întreprinzătorilor Maramureş și Uniunii Generală a Industriaşilor din România, Filiala Maramureş.
Primul punct pe ordinea de zi a fost legat de rezultatele finale ale Recensământului General Agricol 2020 pentru judeţul Maramureș unde se constată, ca o concluzie generală, o ușoară masificare a exploatațiilor agricole din Maramureș. Al doilea subiect abordat a fost legat de problematica cererilor de pensionare depuse în baza prevederilor Legii nr. 351/2022, punctul 3, respectiv a persoanelor care îndeplinesc cumulativ condiţiile de minim 15 ani vechime în condiţii speciale de subteran şi vârsta de minim 45 de ani. Instituția Prefectului – Județul Maramureș va solicita un punct de vedere de la Casa Națională de Pensii Publice și de la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale referitor la această situație.
Ultimul punct pe ordinea de zi a constat în discutarea problemelor legate de salarizarea personalului din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă. Doamna subprefect a asigurat pe reprezentanții acestora că revendicările privind reglementarea statutului funcționarilor publici numiți în funcția publică de inspectori de muncă vor fi înaintate la nivel central și susținute de Instituția Prefectului – Județul Maramureș”, a precizat subprefectul de Maramureș.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu