Consiliul Județean Maramureș așteaptă publicarea în MO a rectificării bugetare a Parlamentului, pentru a sprijini primăriile afectate de calamități

Fenomenele meteorologice deosebite din ultima perioadă au afectat foarte multe administrații locale din județul Maramureș, care se află în imposibilitatea de a înlătura efectele imediate ale acestora. Pentru a putea interveni punctual, în localitățile grav afectate, Consiliul Județean Maramureș așteaptă rectificarea realizată de Parlamentul României, prin care se vor aloca resurse financiare și județului Maramureș și astfel, va fi reîntregită rezerva la dispoziția consiliului județean.

Rectificarea, care încă nu a fost publicată în Monitorul Oficial, prevede sume de bani importante pentru Maramureș, mai exact aproximativ 7-8 milioane de lei pentru funcționarea Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș, precum și 20 de milioane de lei pentru echilibrarea bugetului județului.

Președintele Consiliului Județean Maramureș a menționat în cadrul ultimei ședințe ordinare a instituției că odată reîntregit bugetul județului prin această rectificare, se va recupera parțial pierderea suferită la începutul anului, când județului nostru i-a fost tăiat bugetul cu 30% și se vor putea aloca resurse către comunitățile locale.

„Avem nevoie de această resursă financiară pentru a ajuta fiecare comunitate locală, dar încă rectificarea realizată de către Parlament nu este publicată în Monitorul Oficial. Sperăm ca în cel mai scurt timp să ne putem întruni în cadrul unei ședințe extraordinare și putem aloca sume de bani, pentru a ajuta punctual fiecare comunitate afectată”, a declarat șeful administrației județene.

Dacă în cadrul ședinței ordinare din luna iunie s-au alocat resurse către primăria din Ulmeni, aflată în impas financiar, Consiliul Județean Maramureș va sprijini în perioada următoare și alte unități administrativ-teritoriale, fie pentru a asigura continuarea funcționării administrațiilor aflate în incapacitate de plată, fie pentru a-i ajuta pe cei care au fost afectați de calamitățile naturale.

„În ultima lună de zile s-au înregistrat extrem de multe inundații în județ, chiar și în zone considerate până acum ferite de astfel de amenințări. Multe autorități locale s-au confruntat cu străzi și gospodării inundate, asfalt spălat de ape, poduri și podețe rupte. E nevoie de un ajutor financiar din partea administrației județene, însă acest lucru se poate întâmpla doar după ce președintele României va promulga legea dată de către Parlament și bugetul județului va fi reîntregit”, a precizat președintele Consiliului Județean Maramureș.

ZiarMM.ro

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu