Containere speciale pentru colectarea de îmbrăcăminte și încălțăminte, amplasate la mai multe parohii ortodoxe din Baia Mare

La mai multe parohii ortodoxe din Baia Mare și la una din satul Săsar au fost amplasate containere speciale pentru colectarea de îmbrăcăminte și încălțăminte, unde cei care doresc vor putea dona astfel de obiecte.

”Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, la o parte din parohiile parotopopiatului Baia Mare au fost amplasate containere speciale pentru colectarea de îmbrăcăminte și încălțăminte. Acest demers a fost inițiat de către Asociația Filantropia Maramureșeană a Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

Cele 10 locașuri de cult în vecinătatea cărora au fost amplasate containerele speciale sunt: Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”, Biserica „Nașterea Domnului” din vecinătatea Spitalului Județean, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Catedrala Istorică, Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din cartierul Ferneziu, Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, Biserica „Buna Vestire”, Biserica „Sfântul Vasile cel Mare” de peste calea ferată, Biserica „Sfântul Proroc Ilie” din cartierul Săsar, toate acestea din municipiul Baia Mare și Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” din localitatea Săsar”, menționează reprezentanți ai Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului.

Containerele au inscripționate pe ele detaliile privind utilizarea lor.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu