CONTRACTE SEMNATE – Cadastru cu fonduri europene în 240 de comune

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) semnează, săptămâna aceasta, contractele pentru cadastrarea integrală a 240 de comune, lucrările de înregistrare sistematică a proprietăţilor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară desfășurandu-se în cadrul Programului naţional de cadastru şi carte funciară (PNCCF) şi sunt gratuite pentru cetăţeni. Finanţarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014 – 2020.

ANCPI precizează, într-un comunicat de presă, că a finalizat procedura de licitaţie deschisă pentru achiziţionarea serviciilor de înregistrare sistematică în Sistemul integrat de cadastru şi carte funciară a imobilelor din 297 de unităţi administrativ-teritoriale (UAT) din 37 de judeţe.

„Începând de astăzi, ANCPI semnează contractele de prestări servicii pentru cele 240 de loturi (care reprezintă 240 de comune) atribuite în urma licitaţiei. Acestea însumează peste 1,3 milioane de hectare, iar valoarea totală a contractelor atribuite este de aproximativ 364 de milioane de lei.

Semnarea acestor contracte reprezintă un pas important, atât pentru accelerarea lucrărilor de cadastru, la nivel naţional, cât şi pentru nivelul de absorbţie a fondurilor europene pe care le avem la dispoziţie. Practic, în acest moment, din cele 660 de comune care beneficiază de fonduri europene pentru înregistrarea sistematică a proprietăţilor în evidenţele de cadastru şi carte funciară, în 560 lucrurile sunt clare: 29 au fost cadastrate integral, în alte 291 de UAT-uri se desfăşoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor, iar pentru 240 de comune semnăm contractele săptămâna aceasta. Au mai rămas 100 de UAT-uri neatribuite, pentru care ANCPI va iniţia o nouă licitaţie”, a precizat Hajnalka Ildiko VIG, preşedinte – director general al ANCPI.

Mai spunem doar căă ANCPI este beneficiarul Proiectului major „Creşterea gradului de acoperire şi incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în zonele rurale din România”, care completează obiectivul PNCCF, prin realizarea lucrărilor de cadastru pentru 5.758.314 de hectare din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este de 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 de euro reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană şi 46.933.673 de euro – cofinanţare de la bugetul de stat.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu