CRIMINALITATE – Cooperare între polițiștii romani și cei ai statelor Schengen pentru prinderea infractorilor

Poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat, în acest început de a, un număr de 469 de persoane, 43 de autovehicule şi 43 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen.

„Astfel, au fost localizate, pe teritoriul ţării noastre, 334 de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române. Poliţiştii români au pus în aplicare 14 mandate europene de arestare, au depistat 68 de persoane semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, 151 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară şi 12 persoane care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen.

De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 27 de documente şi au fost găsite 43 de autovehicule şi 2 plăcuţe de înmatriculare, ce erau căutate de partenerii din Spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.

Totodată, 135 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române”, precizează Poliția Romană.

Din total, 17 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 18 erau semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, alte 14 persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, respectiv 7 erau semnalate dispărute de autorităţile române. La randul lor, partenerii străini au identificat pe teritoriul lor 16 documente căutate de autorităţile române, în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu