CRITICI DURE – 600 de BMW-uri fac cât 2062 de polițiști. Autoturismul nu oferă siguranță romanilor

Decizia autorităților de a cumpăra BMW-uri pentru polițiști nu este bine văzută de către Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor. FSANP critică în termeni foarte duri achiziția de BMW-uri a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), deoarece, „cu banii cheltuiți pe bolizii de lux, într-un an, ministerul putea angaja și plăti aproximativ 2062 de polițiști”.

„Cei aproximativ 2062 de polițiști ar fi putut fi un real folos pentru cetățeanul român, întrucât ar fi contribuit la creșterea siguranței românilor, în contextul în care România se numără printre statele cu cei mai puțini polițiști din Uniunea Europeană. Mai puțini polițiști în stradă, mai multe infracțiuni comise, mai multe victime ale infractorilor…

Cei aproximativ 2062 de polițiști ar fi putut diminua numărul orelor suplimentare efectuate de polițiștii surmenați de multitudinea de sarcini incalificabile ale unor șefi înrolați politic și care au tot interesul să slăbească autoritatea și calitatea poliției române. Polițiștii slab pregătiți și insuficienți fac aproape imposibilă descoperirea infracțiunilor sau a faptelor reprobabile, iar cetățeanul de rând decontează.

Cei aproximativ 2062 de polițiști ar fi putut reduce deficitul de personal din poliție, situație care ar fi condus la eficientizarea activității polițienești și la degrevarea de sarcini suplimentare ale actualilor polițiști. Miile de dosare care zac efectiv în sertarele Inspectoratelor Județene de Poliție, din cauza lipsei de personal, s-ar fi redus considerabil.

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) atrage atenția Ministerului Justiției (MJ) să se poziționeze departe de asemenea achiziții cu iz favorizant, ilegal și obscen de păguboase pentru cetățean, pentru instituția penitenciară și pentru polițiștii de penitenciare. Într-un târziu, vinovații vor răspunde penal. Realitatea a demonstrat că intangibilii unei epoci politice trecute, care au abuzat de banul public, sunt actuali pușcăriași”, arată sindicaliștii.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu