CULPĂ MEDICALĂ – Medic trimis în judecată după ce a nenorocit pe viață o femeie

Tot mai mult se vorbește despre medici și culpe medicale. Poți ajunge în spital întreg și ai șanse mari să te întorci fie între patru scânduri, cum se spune în popor, fie nenorocit pe viață. Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a unui medic în specialitatea obstetrică-ginecologie pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. 2 şi 3 Cod Penal raportat la art. 194 alin. 1 lit. e) Cod Penal.

„În fapt, s-a reţinut că la data 21.02.2019, medicul în specialitatea obstetrică-ginecologie i-a efectuat persoanei vătămate o întrerupere de sarcină la Spitalul Filantropia, intervenţie în cursul căreia s-a produs o perforaţie a tranşei uterine. Post intervenţie, până la momentul externării, medicul nu a efectuat o supraveghere efectivă. a pacientei, de natură a identifica elemente clinice şi simptomatologice pentru diagnosticarea perforaţiei de tranşă uterină.

Urmare nediagnosticării complicaţiei medicale asociate intervenţiei medicale, starea de sănătate a persoanei vătămate s-a agravat şi s-a impus deplasarea de urgenţă, în cursul aceleiaşi zile, la Spitalul Universitar Elias, unde persoana vătămată a fost supusă unei intervenţii chirurgicale pentru salvarea vieţii.

Perforaţia de tranşă uterină este o complicaţie documentată în literatura medicală de specialitate care se obiectivează în prezenţa unor factori de risc (cicatrice post-cezariană şi sarcină cu placentă implantată pe cicatrice). Simptomatologia poate fi evidentă încă din cursul intervenţiei chirurgicale sau se poate diagnostica ulterior, intervalul de timp între producerea leziunii şi apariţia simptomatologiei fiind în funcţie de dimensiunile leziunii şi intensitatea hemoragiei. Nediagnosticarea acestei complicaţii prin lipsa de supraveghere postprocedurală constituie deficienţă în acordarea asistenţei medicale”, au anunțat autoritățile.

Mai spunem doar că dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Sectorului l Bucureşti.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu