Cultivatorii de cacao mizează pe apetitul Indiei pentru dulciuri

Confruntaţi cu o stagnare a cererii de ciocolată în America de Nord şi Europa, cultivatorii de cacao îşi pun speranţele de creştere în apetitul pentru dulciuri al Indiei, transmite Bloomberg, informează AGERPRES.

Cel puţin aşa arată prognozele Organizaţiei internaţionale a producătorilor de cacao (ICCO), conform cărora India ar putea deveni piaţa cu cel mai puternic ritm de creştere pentru ingredientul în producţia unei game variate de dulciuri, de la batoane de ciocolată şi până la îngheţată. Aceasta cu atât mai mult cu cât baza de plecare este una relativ redusă. Potrivit ICCO, în 2018 consumul de dulciuri din ciocolată per capita în a doua cea mai populată ţară a lumii a fost la aproximativ 10% faţă de media globală.

„India este singurul loc unde văd cu adevărat un potenţial uriaş când vine vorba de volumul consumului. Are deja o tradiţie când vine vorba de consumul de dulciuri, spre deosebire de China, şi este piaţa potenţială numărul unu în viitor”, a declarat directorul executiv de la CCO, Michel Arrion.

În prezent cultivatorii de cacao caută noi pieţe unde să vândă mai multe produse, în condiţiile în care pieţele principale din SUA şi Europa au devenit saturate iar consumatorii migrează spre alimente mai sănătoase. În acelaşi timp, cererea în Asia, considerată cel mai important motor de creştere pentru cacao înaintea crizei Covid-19, ar urma să înregistreze doar o revenire modestă în acest an din cauza impactul negativ al pandemiei asupra cheltuielilor şi turismului.

Potrivit datelor ICCO, cererea anuală a Indiei pentru produse semipreparate din cacao utilizate la fabricarea de dulciuri, biscuiţi, îngheţată şi deserturi congelate ar urma să crească cu aproximativ 36% comparativ cu nivelul din 2018, până la 96.735 tone în 2023. Interesul Indiei pentru ciocolată şi ritmul de creştere a consumului este la egalitate, dacă nu chiar mai puternic, decât în China, estima în luna ianaurie şi organizaţia Cocoa Association of Asia.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu