Delicte silvice în Maramureș: Lemn confiscat și sancțiuni contravenționale aplicate de polițiști

În zilele de 5 și 6 februarie, polițiștii specializați în protecția fondului forestier și piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică, cu sprijinul polițiștilor din Borșa, Vișeu de Sus și Târgu Lăpuș, în colaborare cu lucrători silvici din cadrul Gărzii Forestiere Cluj, au acționat în vederea verificării și constatării unor abateri, efectuate la depozitele de materiale lemnoase pe raza de competență a subunităților de poliție menționate. Activitățile au vizat modul în care se respectă normele referitoare la depozitarea și comercializarea materialelor lemnoase.

Polițiștii au excutat cinci controale, fiind constatate patru infracțiuni, dintre acestea două incriminate de Legea nr. 46 din 2008 privind Codul Silvic, iar celelelalte două prevăzute și pedepsite de Codul Penal.

Au fost aplicate nouă sancțiuni contravenționale pecuniare pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 46 din 2008 privind Codul Silvic, în valoare de 31.000 de lei. Totodată a fost dispusă confiscarea cantității de 59,48 m³ material lemnos, în valoare totală de peste 20.000 de lei.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu