DESZĂPEZIRE 2022 – Consilierii locali nu acceptă majorarea tarifelor în Baia Mare

Azi, 7 noiembrie, în atenția consilierilor locali s-a aflat un proiect de hotărare care făcea referire la activitatea de deszăpezire din Baia Mare în iarna care urmează. Știm că activitatea de care vorbim se desfăşoară în baza acordului cadru de servicii nr. 46020/04.12.2018 şi a contractelor subsecvente încheiate între Municipiul Baia Mare şi Asocierea S.C. CONSTRUROM S.A. – S.C. NORD VEST INFRASTRUCTURA ŞI SERVICII S.R.L, reprezentată prin S.C. CONSTRUROM S.A. – lider de asociere.

„Prin solicitarea înregistrată la Municipiul Baia Mare cu nr. 44781/13.10.2022, prestatorul serviciilor de deszăpezire, Asocierea S.C. CONSTRUROM S.A. – S.C. NORD VEST INFRASTRUCTURA ŞI SERVICII S.R.L, reprezentată prin S.C. CONSTRUROM S.A. – lider de asociere, solicită ajustarea tarifelor pentru activităţi (operaţii) de deszăpezire din Municipiul Baia Mare, doar pentru activităţile de deszăpezire cu material antiderapant, respectiv pentru activitatile de deszapezire fără material antiderapant (combustibil).

Menţionăm că în cadrul fişelor de fundamentare aferente celor două activităţi a fost aplicat indicele preţurilor de consum pe ramura apă, “canal, salubritate”, publicat de Institutul Naţional de Statistică (INS) doar pentru liniile din cadrul fişelor de fundamentare aferente: “Combustibil şi lubrifianţi’’ şi ”Materii prime şi consumbile” – respectiv linia 1.1 şi linia 1.3 din fişele de fundamentare. Celelalte linii din cadrul fişelor de fundamentare rămân neschimbate, conform tarifelor aprobate în anul 2018. Menţionăm de asemenea, că nu a fost solicitată ajustare pentru staţionare.
Solicitarea este însoţită de memoriu tehnico-economic justificativ de calcul, fişele de fundamentare a ajustării tarifelor, și alte documente justificative prevăzute de legislația în vigoare.”, se arat în referatul de aprobare a acestui proiect de hotărare.

Au fost discuții pe temă, au fost păreri pro și contra, pro mai ales din partea președintelui de ședință, care spunea clar că solicitările agentului economic se bazează pe argumente legale care nu pot fi interpretate. Însă în cele din urmă proiectul a căzut la vot.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu