DISTINCȚIE – A supraviețuit la Auschwitz și acum e cetățean de onoare al Sighetului

Sighetu Marmației a avut mai mulți supraviețuitori ai Holocaustului. Unii dintre ei mai trăiesc și azi în Sighet, alții nu. În ședința de Consiliu Local din 31 august, titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Sighetu Marmaţiei a fost conferit către Hédi Fried, psiholog și scriitor, supraviețuitoare a Holocaustului, născută la 15 iunie 1924 în Sighetu Marmației.
La ceremonia de decernare a titlului a participat dl. Robert Schorr din partea Federației Comunităților Evreiești din România, respectiv reprezentanţi ai comunităţii evreieşti din Sighetu Marmaţiei. Primăria Sighetu Marmației a anunțat că diploma a fost preluată de către dr. Mariana Markus din partea comunității evreiești din Sighetu Marmației, urmând a fi expediată la Stockholm, acolo unde Fried și-a început o nouă viață după eliberarea de la Auschwitz.
“Este un moment solemn şi deosebit de important pentru comunitatea noastră, în care alegem să ne îndreptăm atenţia cu cinste și respect către o fiică a Sighetului care a demonstrat de-a lungul vieţii că demnitatea, umanitatea şi libertatea sunt valori care nu pot fi suprimate de niciun regim totalitar. Este de datoria noastră a tuturor să cunoaștem și să facem cunoscută istoria Holocaustului, dar și să menținem vie determinarea de a preveni și condamna orice manifestare rasistă, antisemită și xenofobă. Remarcabilă în cărțile doamnei Fried este capacitatea de a relata fără urmă de ură această cumplită experiență care a frânt mii de suflete”, au apreciat reprezentanții Primăriei Sighet.
Noul cetățean de onoare al Sighetului a avut, din Stokholm, o intervenție telefonică, mulțumind aleșilor locali pentru această distincție. Hédi Fried s-a întors în orașul natal în anii 2010 și 2011, fiind întâmpinată atunci cu drag de comunitatea din care a plecat în urmă cu mai bine de 66 de ani.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu