EXAMINARE TRASEU PERMIS AUTO – Timpi crescuți de așteptare pentru zona Sighet

Dacă ai de susținut proba „traseului” în Sighet pentru a obține permisul de conducere atunci ar trebui să te înarmezi cu foarte multă răbdare. Fiindcă timpii de așteptare în acest moment sunt foarte mari, de până la o lună jumătate, potrivit informațiilor oficiale primite de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare  a Vehiculelor Maramureș, pentru ziarmm.ro.

„Cu privire la examenul pentru dobândirea permisului de conducere, în județul Maramureș timpii de așteptare  pentru susținerea probei practice la categoria B în Baia Mare sunt între 7 și 10 zile. La Sighetu Marmației, timpii de așteptare sunt ceva mai mari, nu stăm chiar așa de bine. Aici timpii de așteptare sunt între 30 și 45 de zile, în funcție de categoria de vehicul pentru care se solicită susținerea examenului.

În zona Sighetu Marmației sunt foarte multe solicitări pentru obținerea permisului de conducere. Noi examinăm acolo o singură zi pe săptămână, în fiecare joi din săptămână, și bisăptămânal, tot a doua zi de marți. Acesta ar fi unul dintre motivele pentru care timpii de așteptare sunt mai mari”, au precizat oficialii Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Maramureș, pentru ziarmm.ro.

O altă problemă în Sighet este că nu sunt drumuri cu două benzi pe sens, nu sunt semafoare, deci viitorul șofer nu poate fi supus testelor așa cum ar trebui. În marile orașe sunt drumuri cu două benzi pe sens, sunt semafoare de care trebuie să ții cont, sunt sensuri giratorii, sunt locuri de parcare. De altfel, zona Sighetului este una problematică din acest punct de vedere, iar problema nu se poate rezolva.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu