Gala Olimpicilor Internaționali: Doi elevi și mai mulți profesori din Maramureș, premiați de Ministerul Educației

Marți, 12 decembrie, a avut loc Gala Olimpicilor Internaționali, organizată de Ministerul Educației. S-au acordat distincții elevilor care au obținut premii, profesorilor care i-au îndrumat și unităților școlare de proveniență.

”Județul Maramureș a fost reprezentat de doi elevi, ambii de la Colegiul Național „Dragoș-Vodă” Sighetu Marmației. Este vorba despre Raul-Alexandru Covrig, care a fost premiat pentru locul II la Olimpiada Internațională „Științe pentru Juniori”, desfășurată recent în Thailanda și Darius Sindreștean, premiat pentru locul III la Olimpiada Internațională de Chimie, desfășurată în Elveția.

Și domnii profesori Simona Nodiș (biologie), Marian Herbil (fizică), Nița Enache (chimie) și Doinița Păduraru (chimie) au obținut diplome pentru performanțele realizate.

De asemenea, a fost conferită o Diplomă de Excelență pentru rezultate deosebite la olimpiadele și concursurile internaționale desfășurate în anul școlar 2022 – 2023 Colegiului Național „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației. La Gala Olimpicilor Internaționali a participat și domnul inspector școlar general, prof. Pop Mihai Cosmin, care i-a felicitat pentru performanță și le-a urat mult succes în continuare. Felicitări tuturor!”, transmite ISJ Maramureș.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu