Guvernul a actualizat domeniile şi programele de studii universitare de master; creşte capacitatea de şcolarizare

Guvernul a aprobat actualizarea domeniilor şi a programelor de studii universitare de master din cadrul instituţiilor de învăţământ superior, printr-o hotărâre pentru modificarea anexelor nr. 1 şi 2 la HG nr. 434/2022 privind domeniile şi programele de studii universitare de master acreditate şi numărul maxim de studenţi ce pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2022 – 2023, informează AGERPRES.

Potrivit unui comunicat al Executivului, hotărârea actualizează domeniile şi programele de studii universitare de master din cadrul instituţiilor de învăţământ superior, în baza hotărârilor Senatelor universitare, rectificări ale capacităţii de şcolarizare, încadrări în domenii ale unor programe de studii universitare din cadrul instituţiilor de învăţământ superior conform rapoartelor agenţiilor de asigurare a calităţii din ţară sau din străinătate, înregistrate în Registrul European pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (EQAR).

„Astfel, au fost evaluate 117 domenii de studii universitare de master, cu 263 de programe; 49 programe au fost încadrate în domenii acreditate şi au fost acreditate 3 domenii noi; 240 programe de master au fost încadrate la categoria master profesional, 70 la categoria master de cercetare, iar 5 la categoria master didactic; 6 programe din cadrul a 6 domenii de studii universitare de master îşi schimbă denumirea. În lichidare au intrat 28 programe de studii din cadrul structurii a 10 universităţi. De asemenea, creşte capacitatea de şcolarizare cu 485 locuri în 17 domenii evaluate, respectiv de la 1.750 la 2.235”, se arată în comunicat.

Noile modificări aprobate au survenit ca urmare a hotărârilor adoptate de ARACIS în perioada februarie – iulie 2022.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu