HOȚI DE FIER VECHI – Banda de la Tămaia a fost vandalizată

Banda transportoare de la Tămaia, care aparține unei societăți private și care era folosită la transportul pietrișului spre stația de sortare, a fost lăsată de izbeliște de către proprietar devenind ținta hoților de fier vechi. Anunțul a fost făcut chiar de către Primăria Fărcașa, care subliniază faptul că respectiva bandă era prevăzută pe părțile laterale cu pasaje de trecere de tip grătar. Respectiva bandă este folosită de către locuitorii din Tămaia, care au terenuri dincolo de Someș, pentru traversarea râului.
„O parte din componentele care alcătuiesc aleea pietonală (confecționate din fier), rolele metalice și o parte din banda din cauciuc au dispărut făcând imposibilă traversarea pe acea parte și punând în pericol siguranța cetățenilor. Având în vedere utilitatea benzii pentru cetățenii din Tămaia, Primăria a făcut proprietarului o ofertă de cumpărare încă de pe vremea când banda era completă. Intenția de cumpărare a fost acceptată urmând ca cele două părți să stabilească un preț. Joi, a fost programată o întâlnire la care, din păcate, reprezentanții firmei care dețin banda nu s-au prezentat. La fața locului au fost doar reprezentanții Primăriei Fărcașa împreună cu un evaluator. Sperăm ca proprietarii, la o viitoare întâlnire, să manifeste mai multă seriozitate altfel riscă să nu mai aibe ce să vândă”, spune Primăria Fărcașa.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu