Info trafic: Ninge in Pasul Prislop, iar vizibilitatea in trafic este redusa sub 100 m


Carosabilul sectoarelor de drumuri publice din judet este curat si umed pe majoritatea sectoarelor de drumuri nationale din zona de deal si de munte. La ses carosabilul este curat si uscat. Zapada framantata cu grosimea de pana la 1 cm se gaseste depusa pe DN18, in Pasul Prislop, intre 160 si km 181.

Ninge in Pasul Prislop, iar vantul prezinta intensificari cu viteze de pana la 30 km/h.

Vizibilitatea este redusa de ceata, sub 100 de metri, in Pasul Prislop, intre km 165 si km 175.

S-a intervenit de catre angajatii sectiei de drumuri nationale cu doua utilaje si s-au imprastiat 16 tone de material antiderapant. Precipitatii sub forma de ninsoare au cazut la Cavnic si Izvoare. Angajatii SC Drumuri-Poduri au actionat cu noua utilaje si au imprastiat 32 tone de material antiderapant.

ZiarMM.ro

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu