Au fost timpuri când orice maşină mai practică trebuia să aibă calităţile pe care azi abia îndrăznim să le cerem de la un SUV. Spre exemplu, să aibă o gardă la sol mai înaltă şi să poată înainta pe un drum imperfect sau chiar pe un drum de câmp.
Renault 4 a fost o asemenea maşină, unde creatorii său n-au ţintit neapărat să facă vreun offroader 4×4 din ea, ci doar o maşină care să concureze cu Citroen 2CV. Dar odată ce i-au făcut o gardă la sol înaltă, cu o suspensie cu capacităţi bune de absorbţie, dimensiunile mici, ampatamentul scurt şi distanţele mici de la roţi la extremităţile maşinii au asigurat restul. Şi Renault n-a conceput un sistem 4×4 pentru acest model. Dar există în istorie o versiune uitată, specială, create de Sinpar, ce transforma micuţul Renault 4 într-un automobil invincibil.
Renault 4 a fost lansat în 1961 şi era poziţionat în comunicarea celor de la Renault drept un break de familie. De fapt, ulterior a fost încadrat drept un hatchback, primul din lume de altfel. A fost şi primul model de familie al Renault care avea tracţiune faţă, producătorul francez vrând să folosească din plin avantajul amplasării compacte a motorului şi tracţiunii sub capotă, în favoarea spaţiului rămas în habitaclu.
Maşinuţa nu avea nici măcar 4 metri lungime. Măsura 3,66 metri lungime, 1,49 m lăţime şi 1,47 m lăţime. Sunt dimensiuni greu de închipuit azi, dar tot ele îi permiteau să aibă o greutate de doar circa 600 kg în versiunile cele mai simple şi de până la 700-750 kg în cele mai sofisticate.
Suspensia maşinii era independentă pe ambele punţi, iar cursele ei erau foarte lungi, tocmai pentru a putea trece cu uşurinţă pe drumuri denivelate. Însă barele de torsiune pentru puntea spate erau situate una în spatele celelalte în zona încrucişării, ceea ce a determinat un caz cu totul rar din lumea auto, când ampatamentul din stânga era mai mic decât cel din dreapta — 2,40 faţă de 2,44 metri.
Noul Renault 4 venise şi cu motoare mai rafinate decât cele răcite cu aer şi zgomotoase de pe Citroen 2CV. Erau motoare în 4 cilindri, cu 4 timpi, răcite cu lichid, cu o cilindree cuprinsă între 0,6 şi 1,1 litri. Acestea erau împărţite în două familii — Billancourt şi Cleon-Fonte.
Maşina a fost primită imediat cu braţele deschise de publicul din toată lumea. Era mai spaţioasă decât Citroen 2CV, şi totodată mult mai confortabilă şi mai modernă. Dar înainta la fel de bine prin teren dificil, astfel încât a ajuns repede să fie adorată de cei care trăiau în zone cu relief mai dificil sau aveau un spirit mai aventurier. Maşina asta a ajuns ulterior o legendă până şi-n regiunile Saharei, la cât de durabilă şi capabilă era, dar chiar şi aşa, încă din primele zile după apariţia, cineva în Franţa s-a gândit că ar fi nevoie, totuşi, şi de un sistem 4×4 pe ea.