JO 2020/Coronavirus: Comitetul Olimpic si Paralimpic American le-a cerut sportivilor sai sa continue antrenamentele

Comitetul Olimpic si Paralimpic American (USOPC) le-a cerut sportivilor sai sa continue pregatirile pentru participarea la JO 2020 de Tokyo, luand insa in continuare masurile de precautie care se impun in contextul pandemiei de coronavirus, scrie Reuters.

”Ii incurajam pe toti cei care participa la pregatiri sa puna pe primul plan sanatatea si siguranta lor si a celor din jurul lor respectand toate recomandarile medicilor. Ii intrebam pe sportivi daca se pregatesc intr-un mediu adecvat, daca au toate conditiile recomandate de medici pentru a continua antrenamentele. Stim ca programele de pregatire ale sportivilor nostri au fost perturbate semnificativ si pe masura ce trebuie sa fim creativi si sa ne adaptam viata, sportivii sa faca la fel, dar punand sanatatea pe primul plan”, a spus Sarah Hirshland, directorul USOPC.

Ea a mentionat ca perturbarile privind turneele de calificare ar putea continua, iar responsabilii din fiecare sport lucreaza pentru a pune la punct un plan de pregatire tinand cont si de acest aspect.

In ultimul timp, tot mai multe voci din lumea sportului, dar si comitete olimpice nationale se pronunta pentru amanarea JO 2020 de la Tokyo generand o polemica pe acest subiect.

Recent ministrulul japonez de finante, Taro Aso, a vorbit chiar despre Olimpiada ”blestemata” care s-ar intampla odata la 40 de ani, in contextul in care oficialii niponi fac eforturi considerabile pentru a combate zvonurile privind posibila amanare sau anulare a JO 2020 de la Tokyo ca urmare a pandemiei de coronavirus.

”Mai intai a fost anularea Olimpiadelor din anul 1940, apoi boicotul masiv inregistrat la Olimpiada de la Moscova din 1980. Este o problema care se intampla la un ciclu de 40 de ani, este Olimpiada blestemata, asta este situatia”, a spus Taro Aso.

Japonia a castigat, in 1940, dreptul de a organiza atat JO de vara, la Tokyo, cat si JO de iarna, la Sapporo, dar ambele au fost anulate ca urmare a izbucnirii celui de-Al Doilea Razboi Mondial.

Forul olimpic mondial, care a organizat miercuri o teleconferinta cu responsabilii comitetelor olimpice nationale, a repetat marti angajamentul sau de a organiza Olimpiada din capitala Japoniei in perioada 24 iulie-9 august, indemnandu-i pe sportivi sa isi continue pregatirile, in ciuda cresterii speculatiilor referitoare la impactul virusului asupra Jocurilor.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu