Liberalii afirma ca ordonanta privind majorarea TVA este neconstitutionala si vor sesiza Avocatul Poporului

Mihai Voicu, purtatorul de cuvant al PNL, a declarat ca liberalii au in vedere sesizarea Avocatului Poporului pentru majorarea TVA printr-o ordonanta de urgenta.

Voicu a precizat ca efectele cresterii TVA vor fi scaderea consumului si afectarea nivelului de trai al intregii polulatii.

„Sunt lovituri dure indreptate asupra agentilor economici, in concluzie vom avea o inflatie si recesiune economica care vin sa se suprapuna peste cea generata de criza si de masurile total lipsite de sens pe care guvernele Boc 1-4 le-au luat sau mai degraba nu le-au luat pana acum”, a afirmat deputatul PNL.

El a mai spus ca PNL nu sustine aceasta masura.

„Consideram ca exista si niste probleme procedurale si constitutionale legate de adoptarea unei astfel de masuri de maine, prin OUG, si specialistii nostri din Comisia juridica a partidului vor decide modalitatile de actiune pentru a incerca sa sesizam acest lucru, eventual prin intermediul Avocatului Poporului”, a mai spus Voicu.
Modificarile Codului Fiscal s-au facut printr-o ordonanta de guvern care va intra in vigoare la 1 iulie. In acest fel se impoziteaza veniturile independente asimilate salariilor, precum si contractele de drepturi de autor, contractele de munca disimulate sub forma microintreprinderilor sau a persoanei fizice autorizate.

De asemenea, se introduc impozite mari pe proprietatile imobiliare si se taxeaza tichetele de masa si tichetele-cadou. Sambata, Guvernul a decis ca in aceasta ordonanta va fi inclusa si majorarea TVA cu cinci procente, de la 19 la 24%.

ZiarMM.ro

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu