Limită de vârstă pentru conducerea mașinilor puternice. Proiectul merge la deputați

Senatorii au adoptat un proiect de lege care modifică Codul Rutier. Prin iniţiativa legislativă se propune modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul stabilirii unor noi dispoziţii cu privire la atitudinea poliţiştilor rutieri în relaţia cu participanţii la trafic, stabilirea numărul minim de ore de pregătire teoretică la 25, iar de pregătire practică la 45 de ore pentru persoanele care urmează un curs de pregătire practică, în vederea obţinerii permisului de conducere, realizarea examinării pentru obţinerea permisului de conducere şi de către examinatori persoane fizice atestate de către autoritatea competentă potrivit normelor de aplicare a prezentei legi, respectiv prevenirea accidentelor de circulaţie.

În forma adoptată de Senat, se precizează că conducătorii cu vârsta de până la 21 de ani, precu m și cei care au experiență de conducere mai mică de un an pentru B, le este interzis să conducă vehicule care depășesc 100 CP, respectiv 75 de Kw în cazul vehiculelor electrice. Apoi, dacă proiectul de lege va ajunge să fie publicat în Monitorul Oficial, atunci numărul minim de ore de pregătire teoretică va fi de 25, iar cel de pregătire practică va fi de 45. Apoi, pe drumurile/străzile cu minimum 2 benzi de circulație pe sens la trecerile de pietoni obligatoriu vor fi montate semafoare.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu