„M-a bătut cu biciul”. Mărturia unei victime care a fost pusă să muncească în condiții inumane de familia din Bozânta Mică

După mai bine de trei ani, de când a fost descoperit, s-a dat sentința finală în cazul familiei din Maramureș care racola oameni sarmani și bolnavi și îi obliga să muncească până la epuizare, în condiții inumane.

Pedepsele celor cinci condamnați au fost mărite și ajung acum până la 8 ani de închisoare.

În 2020, în urma perchezițiilor, procurorii DIICOT au găsit la o fermă din Bozânta Mică, județul Maramureș, 6 persoane obligate să muncească sub teroare. Condamnații – cu vârste cuprinse între 25 și 56 de ani, membrii aceleiași familii – au fost acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de persoane.

Cei mai tineri din familie racolau victimele din gară, în special persoane sărmane, fără adăpost sau cu afecțiuni psihice. Le promiteau o masă caldă, dulciuri sau chiar fructe și astfel reușeau să le ademenească ușor la fermă.

Dar, odată ajunși pe proprietatea suspectilor, începea calvarul. Conform rechizitoriului, sărmanii erau infometați, loviți și obligați să muncească.

Victimă: „M-a bătut de mai multe ori, cu biciul şi cu pumnii şi cu picioarele, fără a avea un motiv anume, m-a ameninţat de mai multe ori că dacă îndrăznesc să merg de la ciurdă îmi rupe picioarele… nu mai doresc să mă întorc, m-au ţinut acolo împotriva voinţei mele”.

Integral pe stirileprotv.ro

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu