Maramureș: 177 de persoane nu au respectat măsura interzicerii circulației în afara locuinței. Totalul sancțiunilor contravenționale aplicate se ridica la 219.900 lei

Echipaje mixte alcătuite din polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali și militari din cadrul Ministerului Apărării Naționale au executat, în ultime 24 de ore, în sistem integrat, 105 misiuni în județul Maramureș.

Acestea au vizat acțiuni pentru depistarea persoanelor care se sustrag sau nu respectă măsurile de izolare la domiciliu, respectarea interdicțiilor impuse odată cu declararea stării de urgență de către societățile comerciale și persoanele fizice autorizate, fluidizarea circulației rutiere și escortarea convoaielor alcătuite din vehicule ale cetățenilor care s-au întors în țară și verificarea, prin măsuri specifice, a respectării interdicției de către persoanele aflate în izolare la domiciliu pe o perioadă de 14 zile.

Au fost angrenate în aceste misiuni 256 de efective, care s-au deplasat în unitățile administrativ-teritoriale și au verificat peste 3.600 de persoane cu privire la respectarea interdicției de izolare la domiciliu. S-au aplicat 177 de sancțiuni contravenționale în valoare de 219.900 lei. Au fost depistate 177 de persoane care nu au respectat măsura interzicerii circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în conformitate cu prevederile Ordonanței Militar nr.3/2020.

La nivelul județului sunt 3.600 persoane izolate la domiciliu, statistică ce include și membri familiei. În carantină sunt 585 persoane, sosite în țară din state cu zonă de risc roșie și care conform procedurilor operaționale au intrat în carantină instituționalizată.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș precizează că Ordonanța Militară nr.4 a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 257 din 29.03.2020 și prevede la Art.3 că persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităților competente, vor fi sancționate contravențional conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare, și vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea lor. De asemenea, persoanele care nu respectă condițiile izolării la domiciliu și sunt identificate în afara spațiului de izolare, vor fi sancționate contravențional conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare, și vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea lor.

O altă măsură adoptată se referă la obligația operatorilor economici care comercializează alimente și produse de strictă necesitate și care își desfășoară activitatea în condițiile dispuse prin ordonanțe militare în perioada stării de urgență să își organizeze programul de lucru pentru a facilita și a asigura, cu prioritate, accesul persoanelor de peste 65 de ani în intervalul orar 11.00-13.00, cu limitarea, în acest interval, a accesului persoanelor din alte categorii de vârstă.

Circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în exteriorul locuinței/gospodăriei, este permisă și în afara intervalului orar 11.00-13.00, dacă aceasta se face pentru rezolvarea problemelor de natură medicală, precum tratamentele oncologice planificate, dializă etc. folosind mijloacele proprii de deplasare sau ale familiei/susținătorilor sau, după caz, mijloacele de transport sanitar special destinat. Pentru verificarea motivului deplasării aceste persoane vor prezenta o declarație pe propria răspundere completată în prealabil, care trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței, motivul și locul deplasării, data și semnătura.

Circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani în afara locuinței/gospodăriei, este permisă și în intervalul orar 20.00 – 21.00, dacă aceasta se face pentru a asigura nevoile animalelor de companie/domestice doar în proximitatea locuinței/gospodăriei.Declarația pentru acest interval orar nu este necesară atunci când deplasarea se face în acest scop.

Începând cu data de 31 martie a.c., autoritățile administrației publice locale din județul nostru vor asigura montarea de dispozitive cu soluții dezinfectante la toate intrările blocurilor de locuințe situate pe raza unității administrativ-teritoriale și vor dezinfecta periodic lifturile, casa scărilor și alte spații comune.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență solicită cetățenilor să respecte prevederile Ordonanței Militare nr.4/2020, dar și măsurile de igienă recomandate de specialiști pentru prevenirea și limitarea infecției cu noul Coronavirus, COVID-19.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu