Ministerul Finantelor Publice a imprumutat de la banci peste 13 miliarde de lei in primele doua luni din 2020

Ministerul Finantelor Publice a imprumutat de la banci 13,053 miliarde de lei in primele doua luni din 2020, precum si 3 miliarde de euro de pe pietele externe.

Astfel, conform calculelor AGERPRES, MFP a imprumutat de la banci 5,378 miliarde de lei in luna ianuarie, echivalentul a 1,12 miliarde de euro la cursul mediu leu – euro din luna ianuarie calculat de Banca Nationala a Romaniei. La aceasta suma se adauga suma de 615 milioane de lei atrasa prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, echivalentul a 128,7 milioane de euro.

De asemenea, Romania s-a imprumutat, in 21 ianuarie, 3 miliarde de euro de pe piata externa.

Ministerul Finantelor Publice (MFP) planificase in luna ianuarie 2020, imprumuturi de la bancile comerciale de 4,4 miliarde de lei, din care 300 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount si 4,1 miliarde de lei prin sapte emisiuni de obligatiuni de stat, la care se putea adauga suma de 615 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitatiilor de obligatiuni.

In luna februarie, Ministerul a imprumutat 6,585 miliarde de lei echivalentul a 1,376 miliarde de euro la cursul mediu leu – euro din luna februarie. Tot in luna februarie MFP a imprumutat de la banci 475 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, echivalentul a 99,31 milioane de euro.

Ministerul Finantelor Publice (MFP) planificase in luna februarie 2020, imprumuturi de la bancile comerciale de 4,4 miliarde de lei, din care 300 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount si 4,1 miliarde de lei prin sapte emisiuni de obligatiuni de stat, la care se putea adauga suma de 615 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitatiilor de obligatiuni.

TAGGED:
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu