NEGREȘTI OAȘ – Accident cu trei victime după ciocnirea cu un stâlp de curent

Aseară dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru descarcerarea unei victime și acordarea îngrijirilor medicale celor 2 pasageri, rezultați în urma producerii unui accident rutier, în localitatea Negrești-Oaș.
ISU Satu Mare a arătat că la fața locului s-au deplasat 8 subofițeri cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD cu echipaj de prim-ajutor din cadrul Secției de Pompieri Negrești-Oaș și o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean. Șoferul autoturismului a fost găsit încarcerat iar cei 2 pasageri autoevacuați. Victima încarcerată a fost extrasă în stare conștientă și cooperantă.
Cele 3 victime ale accidentului rutier au fost transportate cu ambulanța SMURD, respectiv cu ambulanța Serviciului de Ambulanță Județean 2 la CPU Negrești-Oaș, iar una a fost transportată la UPU Satu Mare pentru continuarea investigațiilor medicale.
FOTO ISU Satu Mare
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu