Niciun maramureșean infectat cu COVID-19, nu a cerut externarea pe propria răspundere

Surse apropiate ZiarMM.ro au relatat faptul că până la această oră din cei 47 de maramureșeni infectați și internați niciunul nu a solicitat externarea pe propria răspundere. Acest lucru ne arată faptul că aceștia sunt responsabili atât față de familiile lor, cât și față de comunitatea în care trăiesc spre deosebire de ceea ce se întâmplă în alte regiuni ale țării.

Astăzi, 8 iulie, județul nostru are 219 persoane infectate cu coronavirus, de la începutul epidemiei și până în prezent. Față de ieri, numărul a crescut cu încă trei cazuri de îmbolnăvire. Chiar și așa, un lucru bun este faptul că spitalele din Maramureș au externat, în ultimele 24 de ore, 9 pacienți vindecați.

De la începutul epidemiei, pe teritoriul României, au fost confirmate 30.175 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, la nivel de țară. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 22.284 au fost externate. Dintre acestea 20.799 de pacienți sunt vindecați și 1.485 de pacienți sunt asimptomatici, fiind externați la 10 zile după depistare.

Și tot până astăzi, 1.817 persoane diagnosticate cu infecție COVID-19 au decedat. De precizat ar fi faptul că toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, adică de ieri, 7 iulie, ora 13.00 și până astăzi, 8 iulie, ora 13.00, au fost înregistrate alte 555 de noi cazuri de îmbolnăvire, la nivel național.

ZiarMM.ro

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu