Pe 19 Decembrie, Asociatia DEIS organizeaza festivalul Sound Talent Challenge

Asociatia DEIS va organiza festivalul Sound Talent Challenge (STC), in data de 19 Decembrie 2010, ora 14:00 la Clubul Gold Time din Baia Mare.

Asociatia pentru Dezvoltare prin Educatie, Informare si Sustinere – D.E.I.S. este o asociatie non-guvernamentala care isi propune ca prin serviciile oferite sa asigure accesul catre educatie non-formala si activitati pentru dezvoltarea profesionala si personala a tinerilor din judetul Maramures.

STC este un proiect pilot al DEIS care are ca scop promovarea si sustinerea tinerilor din judetul Maramures pasionati de muzica si care aspira la o cariera artistica. Prin acest eveniment ne propunem de asemenea sa oferim o alternativa de petrecere a timpului liber, sa dezvoltam spiritul competitional, sa aducem in fata publicului larg tineri care nu au prea multe variante de a se face cunoscuti si de a le fi recunoscute talentul si munca depusa.

Sound Talent Challenge este cel mai mare eveniment de acest gen organizat pana acum in judetul Maramures, in cadrul caruia vor participa 10 concurenti (formatii si artisti) care vor interpreta compozitii proprii si cover-uri din diferite genuri muzicale.

„Festivalul va fi deschis cu un concert al trupei BLACK MORPHIUM (Baia Mare), voluntari ai Asociatiei DEIS si membri in echipa de organizare a concursului STC, iar la finalul competitiei, pe durata deliberarii juriului, vor concerta SNOWCROW din Ungaria si ULTIMU’ NIVEL din Baia Mare, “fosti tineri talentati, actuale talente recunoscute la nivel national”, care au raspuns pozitiv invitatiei organizatorilor de a sustine noua generatie de artisti”, a declarat Diana Sabo, presedintele DEIS.

ZiarMM.ro

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu