„Penalii” Primariei Baia Mare au fost dati in judecata de proprii angajati – Conducerea sfideaza instanta, refuzand acordarea drepturilor speciale

In mod voit, conducerea Primariei Baia Mare incalca hotararile judecatoresti. Cea referitoare la acordarea drepturilor speciale angajatilor institutiei nu este respectata, desi ea este definitiva si irevocabila de mai multi ani.

Reprezentantii executivului se spala pe maini, spunand ca in buget nu au prevazut sumele respective si nici nu au cum sa le acopere. Managementul prost al conducerii ii va atrage acesteia o serie de procese cu sindicalistii. Pana la denunturile penale mai este un singur pas.

Pentru luna iulie, pe langa reducerea salariului cu 25% aplicata salariatilor Primariei Baia Mare, conducerea institutiei a luat si masura taierii drepturilor speciale castigate in instanta. In acest fel, marea majoritate a angajatilor Primariei s-a trezit cu venituri diminuate cu procente cuprinse intre 40 si 60%.

Evident, cel mai putin afectati sunt reprezentantii executivului pentru care un spor de 5 milioane lei vechi nu valoreaza decat foarte putin comparativ cu veniturile lunare obtinute.

Initial, in urma negocierilor cu sindicalistii, conducerea institutiei a hotarat diminuarea sporului de 5 milioane lei vechi (net), la doar 3 milioane lei. Acum, nici macar acest drept nu este respectat, cu toate ca exista trei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile care prevad acordarea drepturilor speciale. Sindicalistii au dat in judecata institutia, cerand respectarea sentintelor judecatoresti.

„Prin intreruperea contractului de munca si a acordului pentru functionarii publici, conducerea Primariei a hotarat sa nu ne mai acorde drepturile speciale pentru sanatate si securitate in munca, nejustificat si fara sa ne anunte in prealabil.

A fost o masura abuziva din partea conducerii. Situatia este critica pentru 85% dintre angajati, care au salarii la limita subzistentei. Cu cateva sute de lei pe luna nu putem vorbi de intretinerea unor familii, educatia copiilor etc.

Ne-am adresat instantei de judecata si am intentat doua procese, unul pe civil si celalalt in contencios administrativ, pentru punerea in aplicare a contractului colectiv de munca si a acordului pana la finalul anului 2011, cat au valabilitate actele respective.

Am discutat cu primarul interimar Istvan Ludescher si secretarul Rodica Brad si mi-au spus ca nu au bani pentru plata sporurilor si ca trebuie o sentinta. Este o ascundere pentru a nu-si asuma raspunderea. Ceea ce este absurd”, a declarat Liviu Pop, presedintele Sindicatului din Administratie Baia Mare.

Reprezentantii executivului Baia Mare care si-au asumat raspunderea neacordarii drepturilor speciale s-ar putea alege cu plangeri penale pentru infractiunea de nerespectare a hotararilor judecatoresti.

Ciprian DRAGOS

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu